Vrei să te înscrii la un program de LICENŢĂ sau MASTERAT?
Iată care sunt paşii pe care trebuie să-i parcurgi:
1. Asigură-te că ai acces la reţeaua de Internet şi la un browser de navigare updatat (recomandat Google Chrome), de pe orice dispozitiv de tip calculator desktop/ laptop/ tabletă/ telefon mobil şi accesează platforma Admiterii on-line.
2. Creează-ţi un cont de acces în aplicaţie prin introducerea elementelor de autentificare personală (nume, prenume, adresă de email validă, parola contului şi transcrierea codului Captcha). Pe adresa de email introdusă vei primi un link pe care va trebui să-l accesezi pentru activarea acestui cont.
3. După activarea contului, accesează platforma de admitere on-line, completând adresa de email şi parola declarate, pentru a-ți depune dosarul de concurs.
4. Nu uita să ai la îndemână, scanate (.pdf; .jpg, cu o dimensiune de maxim 5 Mb), următoarele documente personale:
- Certificatul de naştere;
- Cartea de identitate;
- Certificatul de căsătorie, sau alt document care certifică schimbarea numelui (dacă e cazul);
- Pentru înscrierea la studiile de licență - Diploma de Bacalaureat sau echivalenta acesteia . Pentru promoţia 2024-2025 este valabilă diploma de bacalaureat sau adeverinţa de absolvire. Pentru candidații care au efectuat studiile în afara României - atestatul de recunoaștere a acestor studii eliberat de către direcția de specialitate din cadrul Ministerului Educației;
- Foaia matricolă care însoţeşte diploma de Bacalaureat sau echivalenta acesteia;
- Pentru înscrierea la studiile de masterat - Diploma de Licență sau echivalenta acesteia. Pentru promoţia 2024-2025 este valabilă adeverinţa de absolvire.
- Suplimentul la diplomă care însoțește diploma de Licență sau echivalentul acestuia;
- Dovada plăţii taxelor solicitate, conform regulamentului de Admitere, dacă ai achitat deja aceste taxe prin transfer bancar. Nu uita că poţi achita direct prin sistemul de plăţi online, aflat la dispoziţie în cadrul platformei.
5. Selectează sesiunea de Admitere!
6. Selectează Facultatea şi Concursul!
7. Completează on-line Fişa de înscriere și încarcă documentele solicitate!
8. Trimite dosarul!
9. Din acest moment, dosarul tău figurează ca Dosar în aşteptare!
10. Dosarul tău va fi validat de comisia de admitere!
11. Dacă ai parcurs toate etapele de înscriere, ai dobândit calitatea de CANDIDAT LA ADMITERE.
12. Felicitări, ai intrat în concurs!